Revoluția rețelelor de computere a început în urmă cu mai multe decenii, chiar înainte ca aceste computere să ajungă la îndemâna publicului, în casele noastre. Poate că ați auzit de codul Morse și de telegraf? Codul Morse era unul dintre primele „protocoale” comune, un „standard” creat să comunice la distanță în epoca telegrafului.
În același mod, protocoalele rețelelor de computere au evoluat cu pași mici începând cu epoca ARPANET, predecesorul internetului, al internetului nostru actual. Am trecut de la interoperabilitate limitată și o diversitate enormă de limbaje de comunicare concurente la protocoalele noastre bine definite și structurate (precum protocoalele stratificate) și standardele acestora. În prezent, avem modelul de referință OSI (Open Systems Interconnection), un cadru care ne permite să proiectăm protocoale și servicii standard care urmează diferitele specificații ale straturilor.
De fapt, internetul este rezultatul eforturilor de standardizare, a căror convergență a dus la protocoale comune pentru abordări de comunicare comune.
Creșterea conectivității
Dat fiind că din ce în ce mai multe rețele sunt interconectate și fac parte din internet per ansamblu, a proliferat, de asemenea, schimbul de date și de coduri. Internetul a fost folosit nu doar la comunicarea pe email și la forumurile de chat, ci a fost folosit din ce în ce mai mult ca o infrastructură de trafic digital în care se putea face schimb atât de date, cât și de coduri. Pe măsură ce s-au răspândit rețelele, instrumentele dezvoltate într-un loc puteau fi promovate rapid, partajate și implementate oriunde altundeva. Pe măsură ce prețurile pentru tehnologiile de stocare au scăzut, iar puterea de calcul a crescut, administratorii de sistem au avut capacitatea de a furniza stocare suplimentară pentru a găzdui depozite care puteau fi accesate global și pentru a furniza servicii la distanță.
În același timp, cercetătorii de la CERN (Organizația europeană pentru cercetare nucleară), inclusiv Tim Berners-Lee, pe care l-am menționat în Capitolul 1, au creat un sistem de stocare a documentelor și de publicare a acestora pe internet în 1990, care se numea World Wide Web. Curând a devenit evident că potențialul deplin al webului putea fi realizat doar dacă era accesibil publicului, și, prin urmare, în 1993, CERN a pus la dispoziție codul sursă al World Wide Web gratuit, fără drepturi de autor.
Adresa primului sit web și a primului server web, care rulau la CERN, era info.cern.ch. Prima adresă a unei pagini de web era http://info.cern.ch/hypertext/WWW/TheProject.html. Această pagină conținea linkuri către informații despre proiectul WWW ca atare, inclusiv o descriere a hipertextului, detalii tehnice pentru crearea unui server web și linkuri către alte servere web pe măsură ce acestea deveneau disponibile.
Internet și World Wide Web: sunt același lucru în realitate?
Majoritatea dintre noi utilizează cuvintele „web” și „internet” pentru a se referi la același lucru, însă acestea sunt de fapt chiar foarte diferite. World Wide Web – sau pe scurt „web” – sunt paginile pe care le vedeți pe dispozitivul dumneavoastră atunci când sunteți online. Pe de altă parte, internetul este rețeaua de computere conectate pe care funcționează webul, dar și la nivelul căreia sunt transmise emailurile și fișierele. Gândiți-vă la internet ca la drumurile dintr-un oraș, în care casele de-a lungul drumului reprezintă „webul”. Autovehiculele sunt datele care se mișcă între site-urile web sau transferă emailurile și fișierele noastre, în mod separat față de web.
Web 1.0
Pe măsură ce oamenii au început să devină mai familiarizați cu internetul, au început să scrie documente în mod specific pentru publicarea online – adică, pagini web. A început era aceea ce se denumește drept Web 1.0, sau webul „read-only”. Utilizatorul era limitat la citirea informațiilor furnizate pe pagina web, fără a avea o opțiune de a comunica înapoi sau de a contribui la paginile web. Printre exemplele de Web 1.0 se numără site-urile web statice și site-urile personale. La fel ca reclamele din ziare, întreprinderile puteau oferi cataloage sau broșuri pentru a-și prezenta produsele pe web, iar oamenii le puteau citi și puteau contacta întreprinderile. Principala diferență o constituia faptul că web furniza expunere – prin eliminarea barierelor geografice, informațiile erau disponibile tuturor în orice moment. Tehnologia s-a îmbunătățit pentru a sluji noilor necesități, iar securitatea și instrumentele pentru comerțul electronic erau principalele caracteristici care urmau să fie adăugate în scurtă vreme.
La fel de important, pentru a vizualiza și a interacționa cu webul, utilizatorii aveau nevoie de un software special, denumit browser, care avea să le aducă informațiile de pe web. Deși World Wide Web funcționa totodată ca primul browser web, nu era foarte intuitiv pentru utilizatori. Cu o interfață grafică mai bună și o metodă de indicare și de a face clic, Mosaic – lansat în 1993 – a devenit rapid un browser web foarte popular deoarece era ușor de folosit și astfel, mai accesibil utilizatorului mediu, urmând să apară și alte browsere web mai intuitive pentru utilizatori. Existența unor browsere fiabile, intuitive pentru utilizatori pe computerele populare la vremea respectivă a avut un impact imediat asupra răspândirii World Wide Web.
Dar cum funcționează web, mai exact?
Un prim pas în înțelegerea modului în care funcționează web, dincolo de ceea ce vedem ca pagini web pe computerele noastre, se referă la relația dintre server și client pe care am menționat-o în secțiunea anterioară. Rețineți, clienții sunt computerele utilizatorilor conectate la internet, iar serverele sunt computerele care stochează paginile web, site-urile sau aplicațiile. În plus, aceste elemente fac posibilă comunicarea dintre client și server:
Un browser web: O aplicație software pe computerul clientului folosită la solicitarea accesului și la citirea informațiilor de pe web.
HTTP: Protocolul de transfer de hipertext este un protocol aplicație care creează un limbaj comun pentru ca serverele și clienții să vorbească între ei. La fel, HTTPS este protocolul prin care datele codificate HTTP se transferă cu ajutorul unei conexiuni securizate.
URL: Locatorul uniform de resurse este adresa unică folosită la identificarea unui site web.
DNS: Serverele de nume de domeniu sunt ca o agendă cu adrese pentru site-urile web, localizând resurse pe internet. Pentru a accesa orice serviciu cu interfață web, un utilizator trebuie să utilizeze un nume de domeniu valabil.
TCP/IP: Protocolul de control al transmisiei (TCP) este un protocol de comunicare între un program aplicație și protocolul de internet sau IP, pe care l-am menționat în secțiunea anterioară. TCP permite transferul bidirecțional al informațiilor, și anume sistemele de computere care folosesc TCP pentru a comunica pot trimite și primi date în același timp, ca într-o conversație telefonică.
Navigarea pe web – ceea ce denumi „browsing” – începe atunci când introducem URL-ul într-un browser web, de exemplu https://minnalearn.com/. Ulterior, browserul merge la serverul DNS pentru a găsi adresa IP a serverului pe care se găsește site-ul web.
Browserul transmite un mesaj-cerere HTTP sau HTTPS către server, în care-i cere să-i trimită o copie a site-ului web către client. Acest mesaj, precum și toate celelalte date cu care clientul și serverul fac schimb, se transmit la nivelul conexiunii dumneavoastră la internet, cu ajutorul TCP/IP.
Dacă serverul aprobă cererea, începe să trimită fișierele site-ului web către browser, sub forma unor pachete mici de informații, denumite pachete de date. Ulterior, broswerul adună pachetele într-o pagină de web completă și v-o afișează.
Ce trebuie să știți despre browserele web?
Majoritatea browserelor folosesc un cache intern (pronunțat „cash”) pentru a îmbunătăți intervalul de încărcare la nivelul vizitelor ulterioare pe aceeași pagină. Un „cache” este un spațiu special de stocare pentru fișierele temporare care fac ca un dispozitiv, un browser sau o aplicație să ruleze mai rapid și mai eficient.
Atunci când navigați cu un browser, acesta stochează cookies privind istoricul de navigare, primite de la diferite site-uri web. „Cookies” sunt bucăți mici de date care conțin informații utile pentru un site web — cum ar fi parole, preferințe, browser, adresă IP, data și ora vizitei etc. Ori de câte ori utilizatorul încarcă un site web, browserul trimite „cookie” înapoi la server pentru a notifica site-ul web cu privire la activitatea anterioară a utilizatorului. Deși „cookies” și „cache” sunt două modalități de stocare a datelor pe computerul unui client, principala diferență dintre acestea este că „cookies” se utilizează pentru stocarea informațiilor pentru a monitoriza diferite caracteristici legate de utilizator, în timp ce „cache” se utilizează pentru a face ca încărcarea paginilor web să fie mai rapidă.
Să nu confundați browserele cu motoarele de căutare, totuși! Sunt foarte diferite unele de celelalte. Un motor de căutare este un program software care caută informații pe internet, bazat pe cuvintele cheie pe care le tastează utilizatorul. Utilizați un browser pentru a accesa informațiile pe internet, iar motorul de căutare îl folosiți pentru a vă duce în direcția corectă a unui site web care se referă la cuvintele pe care le tastați. Puteți alege dintre mai multe browsere, însă cele care sunt cel mai frecvent utilizate în prezent sunt Google Chrome, Mozilla Firefox, Microsoft Edge și Apple Safari. De fapt trebuie să utilizați un browser pentru a ajunge la un motor de căutare. Printre exemplele de motoare de căutare se numără Google, Bing, Yahoo, Baidu, Duckduckgo și multe altele.
Cum funcționează un motor de căutare?
Motoarele de căutare folosesc programe informatice automate care caută pe internet, denumite „web crawlers” sau „spiders” (păianjeni) pentru a crea o copie a tuturor paginilor web pe unde au cutreierat. După ce un păianjen a vizitat, a scanat și a clasificat o pagină, motorul de căutare poate indexa ulterior paginile pentru a crea intrări în site-ul web care facilitează căutări mai rapide. Păianjenul va continua să se târâie de la un site la următorul, ceea ce înseamnă că indexul motorului de căutare devine mai cuprinzător și mai robust. Un utilizator tastează un cuvânt cheie în motorul de căutare, și ulterior motorul de căutare sortează printre milioane de pagini în baza sa de date pentru a găsi o corelare cu acel cuvânt cheie specific. Motorul de căutare afișează apoi rezultate la cuvântul cheie pe care l-ați tastat, într-o ordine de priorități care depinde de relevanță.
Îmbunătățirile diferitelor tehnologii utilizate pe web au făcut ca acesta să devină din ce în ce mai simplu de utilizat și în scurtă vreme web a devenit utilizat în masă, atrăgând imediat numeroși utilizatori. Anii 1990 au adus comerțul online, odată cu prima vânzare pe „Echo Bay” – care a devenit ulterior eBay – în 1995, iar Amazon.com s-a lansat în 1995. Numărul furnizorilor de servicii de internet a crescut rapid pentru a face față cererii enorme de servere pentru a conecta oamenii pe internet.
Deși majoritatea oamenilor care lucrau pe computere personale foloseau conexiuni prin dial-up pentru a se conecta la internet, care se bazau pe o linie telefonică pentru a funcționa – ceea ce însemna că apelul telefonic și conectarea la internet nu erau posibile simultan – aceste conexiuni mergeau greu, descărcarea unui fișier era adesea un proces consumator de timp, iar streamingul de muzică sau de video nu era posibil.
Avantajul lățimii de bandă și a tehnologiei fără fir
Apariția tehnologiilor cu lățime de bandă a modificat navigarea pe web așa cum o cunoaștem în prezent. Lățimea de bandă cu sensul de „lățime de bandă extinsă” a furnizat o conexiune bidirecțională mai rapidă, de o capacitate ridicată, „fără întreruperi”, între utilizatorul final și furnizorul de rețea de acces. Crearea rețelelor cu lățime de bandă extinsă a însemnat că oamenii au avut posibilitatea de a descărca fișiere, melodii, emisiuni TV și filme la viteze mai mari. S-a deschis astfel o lume complet nouă în mass-media online. La începutul anilor 2000, milioane de case și birouri erau conectate non-stop la web prin intermediul lățimii de bandă.
În același timp, a fost introdus internetul fără fir și a devenit repede regula, înlocuind cablurile Ethernet care trebuiau introduse fizic într-un computer ca acesta să funcționeze. Internetul fără fir a fost repede adoptat în multe locuri, precum cafenelele, magazinele cu amănuntul și birouri.
Lățimea de bandă mobilă
În paralel, progresul tehnologiilor cu lățime de bandă mobilă, permițând viteze mai mari de internet a contribuit la creșterea popularității telefoanelor mobile.
Primul acces la internet fără fir a devenit disponibil în 1991, ca parte a tehnologiei pentru telefoane mobile de a doua generație (2G).
Viteze mai mari au devenit posibile în 2001 și 2006 atunci când cea de-a treia generație (3G) a devenit disponibilă. Această situație a modificat cursul sistemelor de comunicații fără fir, deoarece în plus față de telefonia vocală și serviciile SMS, au crescut capacitățile de transfer de date, ceea ce a dus la apariția de noi servicii, precum conferințele video, streamingul video și apelurile voce pe IP (precum Skype). Telefoanele inteligente au explodat apoi pe piața de telefonie mobilă, atrăgând mai mulți clienți să utilizeze internetul.
Tehnologia de rețea celulară cu lățime de bandă de a patra generație (4G) a fost introdusă în 2009. A oferit acces mobil rapid la web, facilitând serviciile de jocuri, televiziune mobilă de definiție ridicată, conferințe video și chiar televiziune 3D.
Se preconizează că generația următoare de tehnologie de rețea celulară, 5G, va modifica modul în care oamenii trăiesc și lucrează. Va fi mai rapidă și va putea să suporte mai multe dispozitive conectate prin comparație cu rețeaua 4G existentă, îmbunătățiri care vor permite un val de noi tipuri de produse de tehnologie. Rețelele 5G au fost implementate în 2018 în diferite regiuni de pe glob și sunt încă la începutul existenței lor.
Date fiind tehnologiile disponibile existente care permit o capacitate ridicată și o conectivitate mai rapidă, internetul s-a transformat rapid dintr-o rețea de infrastructură națională într-un fenomen internațional. Cu toate acestea, un aspect esențial care a permis revoluția internetului este accesibilitatea.
Accesibilitatea se referă la disponibilitatea tehnologiilor care fac posibilă conectarea utilizatorilor la internet. Pe de o parte, accesibilitatea este determinată de acoperirea geografică a infrastructurilor tehnice care oferă conectivitate la rețea, în timp ce, pe de altă parte, resursele necesare – finanțe și cunoaștere – influențează accesul utilizatorilor la internet.
În secțiunea următoare vom explora modul în care confluența internetului și accesibilitatea web au configurat lumea în care trăim în prezent.
