I.

Informațiile cu caracter personal identificabile

Trăim într-o lume digitală și lăsăm în urmă elemente din identitatea noastră peste tot pe unde mergem. Această amprentă digitală este surprinzător de ușor de colectat în mediul online. Întreprinderi mari, precum Google, se bizuiesc pe informațiile pe care le lăsați în urma dumneavoastră pentru a-și susține venitul lor din publicitate. Publicitarii preferă anunțurile publicitare direcționate și sunt dispuși să plătească mai mult pentru aceștia. Acest fapt creează un stimulent pentru întreprinderile de publicitate să colecteze aceste informații și să încerce să localizeze cu precizie informațiile dumneavoastră demografice din datele respective.

Pentru ca întreprinderile să fie în stare să direcționeze reclamele într-un mod fiabil, trebuie colectate foarte multe date. De asemenea, și cuprinderea trebuie să fie extinsă, ceea ce înseamnă că întreprinderile trebuie să știe destul de multe despre interesele dumneavoastră astfel încât datele să fie profitabile.

Note

Site-urile platformelor de comunicare socială și întreprinderile de publicitate precum Google monitorizează activitatea dumneavoastră online pentru a înțelege mai bine care sunt preferințele dumneavoastră. Același tip de monitorizare poate spune multe și despre ce alte preferințe aveți și ar fi foarte ușor pentru întreprinderi să afle, de exemplu, care sunt preferințele dumneavoastră politice sau sexuale.

Sub efectul legii, acest tip de aproximare a informațiilor nu se consideră informații cu caracter personal identificabile. Cu toate acestea, dacă sunt însoțite de foarte puține informații de identificare, informațiile demografice pot deveni cu adevărat prețioase. Unele întreprinderi colectează acest tip de date din zeci sau sute de locuri diferite și încearcă să le combine pentru a găsi o modalitate mai bună de a monetiza informațiile despre dumneavoastră.

Note

Există mii de întreprinderi care colectează și comercializează datele dumneavoastră cu caracter personal pe internet. Aceste întreprinderi funcționează într-o zonă cenușie a legii și actele acestora nu reprezintă o faptă penală în majoritatea locurilor. Cu toate acestea, uneori, aceste întreprinderi au fost prinse când colectau date fără permisiune și utilizau în mod inadecvat datele la care aveau acces. De exemplu, intermediarii de date ar putea construi o pagină de Facebook care furnizează un serviciu (sau un joc sau un test), însă, în același timp, colectează informațiile dumneavoastră pentru a le comercializa.

Unele regiuni au abordat problema confidențialității datelor cu caracter personal pe internet. Reglementări precum RGPD al UE și CCPA din California vizează protejarea vieții private a cetățenilor lor cu ajutorul legilor.

În plus față de micile urme de date care pot fi legate de identitatea dumneavoastră doar de către rețelele extinse de monitorizare, dumneavoastră înșivă lăsați în urmă date cu caracter personal la nivelul multor servicii pe care le utilizați. Aceste date pot fi orice se consideră confidențial, precum informațiile privind cărțile de credit, numerele de securitate socială, detaliile de contact, istoricul medical sau convingerile politice.

Firmituri de biscuit privite cu lupa
Firmituri de biscuit privite cu lupa

Monitorizarea cu ajutorul cookies

Aproape toate întreprinderile vă monitorizează browserul prin intermediul cookies, care sunt informații mici care vă identifică pe site-ul web care servește acest cookie. Aceste cookies nu pot monitoriza întreaga dumneavoastră activitate pe internet, însă pot monitoriza paginile pe care le vizitați, dacă pagina conține un widget sau un ad de pe site-ul original. Un widget poate fi un buton de „îmi place” sau un mesaj de solicitare de înregistrare de pe site-ul original (înregistrare pe Facebook sau Google). După ce se încarcă un widget sau un ad, i se solicită site-ului original acest widget și se obține adresa site-ului pe care-l încărcați, împreună cu respectivul cookie original care vă identifică în legătură cu acesta. Reclamele de pe pagină pot proveni, de asemenea, de la întreprinderi care combină datele privind reclamele cu paginile pe care sunt prezentate acestea pentru a vă identifica mai bine obiceiurile.

Amprentarea browserului

Acțiunile dumneavoastră online se mai pot monitoriza și prin intermediul unor tehnici multiple care sunt denumite amprentarea browserului. Atunci când vizitați un site web, browserul dumneavoastră trimite multe informații către server. Printre acestea se includ elemente precum preferințele lingvistice, codurile de identificare ale browserului, dimensiunile ferestrei, dimensiunile fontului și așa mai departe. În combinație cu respectivele cookies și adresa dumneavoastră IP, aceste elemente oferă un instrument puternic pentru a vă monitoriza, chiar dacă ați șterge toate aceste cookies sau ați bloca pentru site permisiunea de a folosi cookies.

Puteți trece dincolo de unele dintre aceste metode de monitorizare dacă utilizați modul incognito sau privat al browserului dumneavoastră. Unele plugin (extensii) ale browserului, precum Privacy Badger sau AdBlock Plus blochează de asemenea, unele dintre metodele de monitorizare utilizate.

Exemplu

Un exemplu de amprentare a browserului se poate consulta pe site-ul amiunique.org Îl puteți utiliza pentru a stabili dacă browserul pe care-ul utilizați se poate identifica în mod unic în rândul celor aproape trei milioane de browsere testate. Vă puteți testa browserul la https://amiunique.org/

De ce contează că vă sunt colectate datele

În majoritatea situațiilor, informațiile colectate despre dumneavoastră se utilizează pentru a vă identifica și pentru a vă trimite reclame mai bine direcționate sau pentru a vă arăta sugestii mai bune. Acest lucru vă poate face mai plăcută experiența online deoarece puteți descoperi conținut și articole care sunt adecvate gustului și necesităților dumneavoastră.

Cu toate acestea, aceste date se pot folosi și în scopuri mai abjecte. Un exemplu recent este Cambridge Analytica, care a utilizat datele de Facebook primite de la un cercetător în scopuri politice. Aceste date au fost folosite pentru direcționarea mesajelor politice către persoane pentru a afecta multe procese electorale în curs la nivel mondial, cele mai familiare fiind alegerea prezidențială din SUA din 2016 și votul pentru Brexit din Regatul Unit. De asemenea, Cambridge Analytica a folosit o aplicație de Facebook, denumită „This Is Your Digital Life” („Aceasta este viața ta digitală”) pentru a colecta informații de la cei 270 000 de utilizatori ai acesteia și, fără consimțământul acestora, de la prietenii utilizatorilor, acoperind în total aproximativ 87 de milioane de utilizatori.

Un exemplu mai puțin abject, însă la fel de îngrijorător, cu toate acestea, este din trecutul îndepărtat al anului 2012. Target, un lanț de magazine cu sediul în SUA, încerca să-și direcționeze mai bine reclamele lor pe hârtie către clienții proprii, și, în opinia unora, întreprinderea a mers puțin cam departe. În această situație, cercetătorii datelor de la Target au folosit datele clienților întreprinderii și articolele pe care aceștia le-au cumpărat pentru a stabili ce tip de produse ar fi predispuși clienții să cumpere. Deoarece o adolescentă clientă a Target rămăsese însărcinată, ea și-a modificat suficient obiceiurile pentru ca algoritmii să stabilească că rămăsese însărcinată, prin urmare i s-au propus articole care i-au dat sarcina de gol. Fata nu le spusese încă membrilor familiei că rămăsese însărcinată, însă aceștia au aflat din materialele de marketing trimise pe adresa lor.

Pentru unele servicii, întregul model de afaceri a acestora se bazează pe colectarea acestor informații din cât mai multe surse posibil deoarece au această capacitate și vor vinde respectivele informații oricui va fi dispus să plătească acest preț. Aceste informații sunt utilizate de obicei pentru îmbunătățirea experienței utilizatorilor, cercetarea academică, reclamele direcționate, mesajele politice direcționate și așa mai departe. Aceste date pot fi folosite și de guvernele autoritare pentru monitorizarea cetățenilor lor și pentru combaterea dizidenților. Atitudinile ferme împotriva TikTokdin SUA, de exemplu, au fost atribuite faptului că aplicația colectează multe date de la utilizatorii acesteia și le trimite guvernului chinez.

Next section
II. Drepturile la viață privată